Studioul de Muzică Veche

Scris de rutişor la 22 februarie 2010

studioul de muzică vecheÎn 1990, soprana Georgeta Stoleriu, Verona Maier (clavecin şi percuţie), Anca Iarosevici şi Robert Dumitrescu (viola da gamba), au pus bazele ”Studioului de Muzică Veche”, cu o activitate concertistică bogată: turnee în Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franţa, Grecia, Statele Unite; participări la Festivalul ”George Enescu” şi la festivalurile de muzică veche din ţară şi străinătate (Palencia, Santander – Spania); înregistrări radio.

Alexandru Matei

Scris de cercer la 3 noiembrie 2009

AlexandruMateiNăscut la Dej în 1957, Alexandru Matei a studiat percuţia cu Grigore Pop şi este membru fondator al ansamblului acestuia – Ansamblul de percuţie din Cluj, înfiinţat în 1976, la Academia de Muzică din Cluj. Alexandru Matei este, la rândul său, fondatorul şi conducătorul ansamblului de percuţie „GAME” al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, instituţie în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea în calitate de conferenţiar la catedra de percuţie şi de muzică de cameră. Din 1985 face parte din Atelierul de muzică contemporană ARCHAEUS, (mai mult…)

Ziua V SIMN [ 27 mai ]

Scris de brebenel la 25 mai 2009

Miercuri, 27 mai 2009 – Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, ediţia a XIX-a

Conferinţă : Tosiya Suzuki, flaut

Interpretează: Trio TAFEAL , Elveţia

Membri: Irina Ungureanu, voce; Teresa Hackel, flaut; Simone Keller, pian (mai mult…)

Ziua IV SIMN [ 26 mai ]

Scris de brebenel la 24 mai 2009

Marţi, 26 mai 2009 – Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, ediţia a XIX-a

Conferinţă : Hiroyuki Itoh şi Misato Mochizuki, Japonia

Interpretează Ansamblul „devotioModerna”, România (mai mult…)

Doru Roman

Scris de brebenel la 15 mai 2009

Doru RomanDoru Roman s-a născut la 22 martie 1963, la Timişoara, unde a absolvit clasa de percuţie, la Şcoala de Muzică „Ion Vidu (profesor D-na Viorica Siminescu) . 1986 – diploma Academiei de Muzică „Gh.Dima Cluj-Napoca, masterat la clasa Grigore Pop. În acelaşi an devine membru al Orchestrei Operei Naţionale din Timişoara, în 1990 – membru al Orchestrei Filarmonicii „Banatul”, iar în 2007 – solist al aceleiași orchestre. Predă percuție la Facultatea de Muzică, Universitatea de Vest, Timișoara. Doru Roman este membru al : Orchestrei Internaționale „Europa Simphony” SIMN – Viena, Orchestrei „Metropolitan” – București, (mai mult…)

Verona Maier

Scris de rutişor la 13 iulie 2008

Născută la 31 decembrie 1961, în Bucureşti, Verona Maier începe studiul pianului la vârsta de 6 ani, la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr. 2 din Bucureşti, iar din 1975 devine elevă a Liceului de Artă “George Enescu” din Bucureşti, pa care îl absolvă în 1980. În vara verona_maier1aceluiaşi an este admisă la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde îşi încheie studiile la clasa de pian a profesoarelor Ioana Minei şi Ana Pittiş, obţinând Diploma de Licenţă în 1984. În 1983 este deţinătoarea unei burse de studii din partea Guvernului francez pentru cursurile de pian ale Academiei de Vară de la Nisa. Din 1990 este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică – Bucureşti, fiind in prezent lector la catedra de muzică de cameră. În 2006 a obţinut titlul de Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, în urma susţinerii tezei “Alegerea spontană a tempourilor pentru preludiile şi fugile din Clavecinul Bine Temperat de J. S. Bach“. (mai mult…)

Concert cameral de muzică contemporană românească

Scris de rutişor la 24 aprilie 2008

Ateneul Român

Miercuri 30 aprilie, ora 19.00 – Sala mică

Vor interpreta:

Ion Ghiţă – contrabas

Ciprian Măceşaru – percuţie

Olguţa Lupu – pian

Ciprian Ghiţă – contrabas, percuţie

Irinel Anghel – pian, chitară electrică

Dinu Petrache – contrabas

Andrei Kivu – violoncel, chitară bas, trompetă, flaut, acordeon, live electronics

Detalii aici.

Atelierul de Muzică Contemporană Archaeus (Bucureşti)

Scris de rutişor la 17 aprilie 2008

ansamblul ArchaeusAtelierul de muzică contemporană „Archaeus” s-a constituit în octombrie 1985, cu scopul propagării celor mai diverse tendinţe, orientări şi tehnici de compoziţie ce se manifestă în creaţia muzicală contemporană.

Ansamblul este format din:

Anca Vortolomei (violoncel), Rodica Dănceanu (pian), Dorin Gliga (oboi), Ion Nedelciu (clarinet), Şerban Novac (fagot), Alexandru Matei (percuţie), Ion Marius Lăcraru (vioară) şi Liviu Dănceanu (conducerea muzicală).

(mai mult…)

Marius Constant

Scris de rutişor la 13 aprilie 2008

Compozitor şi dirijor francez de origine română (Bucureşti, 7 februarie 1925 – Paris, 15 mai 2004 ), şi-a început studiile la Bucureşti, unde a obţinut premiul „George Enescu” (1943), şi le-a continuat la Conservatorul Naţional de Muzică din Paris (1945-1949), iar pentru dirijat de orchestră la Şcoala normală de muzică. Marius Constant i-a avut ca profesori pe O. Messiaen, T. Aubin, N. Boulanger, J. Fournet şi A. Honegger. A cucerit premiul „Italia” în 1952, pentru baletul le Joueur de flûte („Flautistul”), a fost directorul muzical al reţelei de modulaţie de frecvenţă a O.R.T.F. (1953), apoi director muzical al Ballets de Paris de Roland Petit (1956-1966), înainte de a fi din nou învestit cu importante responsabilităţi la O.R.T.F. (1963-1967).

Apoi, a fost numit director al muzicii de balet la Opera din Paris (1973-1978), iar din 1978 este profesor al noii clase de orchestraţie şi instrumentaţie de la Conservatorul din Paris. În 1963, a pus bazele ansamblului instrumental Ars Nova, una dintre principalele formaţii franceze specializate în muzică nouă, iar în 1968 a primit Marele premiu naţional al muzicii. Primele sale lucrări au fost Haut-Voltage, balet pentru Maurice Béjart (1956), Contrepointe (1957) şi Cyrano de Bergerac (1959), balete pentru Roland Petit. Dar el s-a impus cu adevărat numai o dată cu 24 de preludii pentru orchestră, cântate în primă audiţie sub bagheta lui Leonard Bernstein în 1959. Contrar opţiunii unei mari părţi (mai mult…)

Maia Ciobanu

Scris de rutişor la 14 martie 2008

Maia CiobanuReprezentantă a generaţiei optzeciste, Maia Ciobanu a studiat compoziţia cu Myriam Marbe şi pianul cu Aurora Ienei la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti; bursă de studii la „Internationale Ferienkurse fur Neue Musik” – Darmstadt, R.F.Germania (1980).

Doctor în muzică cu o teză asupra relaţiei sunet/mişcare; susţine conferinţe la Academiile de muzică din Göteborg (Suedia), din Köln-Wuppertal (Germania) şi la Universitatea din St. Gallen (Elveţia).

Premiul Academiei Române (1998) şi Premiul UCMR (1999) pentru muzică electronică, Medalia “Meritul Cultural” (2004) pentru întreaga activitate, Diploma de merit pentru creaţie artistică a revistei “Actualităţii Muzicale” (2007). A condus Centrul de informare asupra muzicii contemporane (1995-2003); preşedinte al SIMC – SNR (2002-03); (mai mult…)