Alfred Alessandrescu

Scris de rutişor la 6 aprilie 2008

Alfred AlessandrescuCompozitor, pianist şi dirijor român (Bucureşti, 2 august 1893, — id., 18 februarie 1959). Studiile muzicale le începe la Conservatorul din Bucureşti (1903-1911), avându-i printre profesori pe D. G. Kiriac (teorie-solfegii, armonie) şi Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziţie). Se perfecţionează la Schola cantorum din Paris (1913-1914, 1923-1924), unde urmează compoziţia cu Vincent d’Indy, iar în anul universitar 1913-1914 audiază cursurile de compoziţie ale lui Paul Vidal la Conservatorul din Paris, frecventând şi Facultatea de Drept din acelaşi oraş.

Alfred Alessandrescu a activat mult timp ca pianist de muzică de cameră (1919-1945), aproape patru decenii a dirijat orchestra Operei Române din Bucureşti (1921-1959),iar în paralel a fost dirijor (1926-1940) şi subdirector (1926-1937) al Filarmonicii din Bucureşti.

(mai mult…)

George Stephănescu

Scris de rutişor la 6 aprilie 2008

Compozitor român (Bucureşti, 1843 — id., 1925), şi-a început studiile muzicale în particular în oraşul natal, urmându-le la Conservatorul bucureştean (1864-1867), unde îl are printre profesori pe Eduard Wachmann (armonie). Îşi continuă pregătirea la Conservatorul din Paris (1867-1871), cu Henri Réber (armonie, contrapunct), Auber şi Ambroise Thomas (compoziţie), Enrico Delle Sedie (canto), A. F. Marmontel (pian). Întorcându-se în ţară, devine profesor de canto şi operă la Conservatorul din Bucureşti (1872-1904), iar în perioada 1877-1890 este dirijor şi compozitor al Teatrului Naţional din Bucureşti. Susţine spectacole lirice în limba română, cu artişti autohtoni, contribuind la înfiinţarea Operei Române din Bucureşti. Importanţa lui pentru începuturile operei naţionale se reflectă în faptul că în stagiunea 1885-1886 devine fondatorul şi dirijorul trupelor Operei Române, apoi al Companiei lirice române (1892-1893) şi, în sfârşit, al Societăţii lirice române (1902-1904).George Stephănescu se preocupă de traducerea în limba română a unor librete de opere, operete şi oratorii, precum şi a unor texte de arii şi lieduri. Este considerat creatorul şcolii româneşti de canto, printre elevii săi numărându-se cântăreţi de renume mondial precum Elena Teodorini, Hariclea Darclée, Dumitru Popovici-Bayreuth etc. Din consistenta creaţie dedicată scenei de George Stephănescu amintim câteva titluri, acoperind genuri diverse: feeria muzicală Sânziana şi Pepelea (1880), pe un libret de Vasile Alecsandri; opereta Cometa (1900), pe un libret de Theodor Speranţia; drama lirică într-un act Petra (1902). Dezinvoltura componistică din Sânziana şi Pepelea, (mai mult…)

Nicolae Coman

Scris de rutişor la 15 martie 2008

Născut în Bucureşti, la 23 februarie 1936, Nicolae Coman s-a numărat printre studenţii prestigioasei clase de compoziţie a lui Mihail Jora, de la UNMB. După o scurtă perioadă de cercetare ştiinţifică la Institutul de Folclor din Bucureşti, în 1963 devine asistent în instituţia pe care o absolvise, predând până astăzi, în calitate de profesor universitar; armonie şi compoziţie. S-a preocupat şi de muzicologie, aşa cum o arată studiile sale din publicaţii de specialitate; poate mai semnificativă însă este acea latură literară a talentului său.

A scris poezii pentru piesele vocale, corale şi vocal-simfonice proprii, dar şi la solicitarea altor compozitori, a tradus librete de operă şi poeme din lirica universală. Nu surprinde, aşadar, cunoscând toate acestea, predilecţia lui Coman pentru universul miniatural al liedului. Chiar dacă a scris lucrări concertante şi instrumental-camerale, ciclurile sale de lieduri (pe versuri proprii sau semnate de George Bacovia, Emily Dickinson, Mariana Dumitrescu, Mihail Eminescu, Goethe, Michelangelo, R.M.Rilke, Sappho, Giuseppe Ungaretti s.a.) rămân cele mai semnificative.