Viorel Munteanu

Scris de rutişor la 17 martie 2008

Născut în 1944 (în judeţul Suceava), a studiat la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi (între 1964-69 secţia pedagogică, între 1971-76 compoziţie, la clasa lui Vasile Spătărelu). A urmat o specializare la Academia „Santa Cecilia” din Roma (1980), cu Roman Vlad. De atunci datează şi interesul în creaţia lui Roman Vlad, pe care a promovat-o constant în România, printr-o teză de doctorat ce tratează creaţia lui R.VIad, dar şi prin traducerea şi îngrijirea unor importante scrieri muzicologice ale compozitorului italian de origine română.

Viorel Munteanu a lucrat până în 1985 la Radio-Televiziunea din Iaşi, în paralel începând şi cariera sa didactică la Conservatorul din acelaşi oraş, pe care îl conduce în prezent: este rector al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1977), al fundaţiei “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca (1993) şi membru The American Biographical Institute (2000). A compus piese vocal-simfonice, simfonice, muzică de cameră vocală şi instrumentală, coruri. A primit Premiul Academiei Române în 1980.

Altele: Viorel Munteanu@UCMR