Theodor Rogalski

S-a născut în 1901 la Bucureşti, s-a stins din viaţă în 1954, la Zürich. A început să studieze compoziţia cu Alfonso Castaldi la Conservatorul din Bucureşti (1919-20), dirijând orchestră în paralel (Leipziger Konservatorium: 1920-23) şi finalizându-şi studiile la Schola Cantorum din Paris (1924-26), la clasa de compoziţie a lui Vincent d’Indy şi la cea de orchestraţie a lui Maurice Ravel.

După un scurt stagiu de corepetitor la Opera Română din Bucureşti, Rogalski va dirija orchestra simfonică Radio-Bucureşti (1930-51), Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti (1950-54), va fi director al Radiodifuziunii Române (1939-44) şi profesor de orchestraţie la UNMB (1950-54). A iubit prea mult pianul (în tinereţe) şi bagheta (la majorat), trecând compoziţia nu doar în plan secundar, ci chiar în anonimat.

Produs artistic a 3 centre muzicale (Bucureşti, Leipzig, Paris), cu 3 personalităţi dominante care i-au marcat definitiv cariera (Castaldi, ca dascăl şi şef de orchestră; Siegfried Karg-Elert, ca dirijor şi compozitor; Maurice Ravel, ca orchestrator), Theodor Rogalski a explodat la 24 de ani cu un Cvartet de coarde, a surprins la 28 de ani cu cele Două schiţe simfonice şi a uluit ”la bătrâneţe”, adică la 49 de ani, cu Trei dansuri româneşti, care au devenit şlagărul noii şcoli muzicale româneşti peste hotare (umbrind celebrele Rapsodii române, de Enescu, care fuseseră erodate de propriul lor succes semicentenar!!), spre a se înscrie definitiv în istoria muzicii autohtone doar cu aceste 3 titluri de referinţă.

Cochetând cu impresionismul francez (în baladele Iancu Jianu,Toma Alimoş, Mihu Copilu) şi cu expresionismul german (Două capricii pentru orchestră), însuşindu-şi, de la dodecafonismul lui Schönberg şi paleta instrumentală a lui Ravel (Trei dansuri româneşti), întreaga tehnică ce se potrivea melosului popular românesc, Th. R. a reuşit să creeze câteva modele pentru generaţia ce i-a urmat (Mircea Basarab, Anatol Vieru, Nicolae Beloiu, Mihai Moldovan, Liviu Glodeanu).


Despre autor

rutişor
În umbra brazilor picoteşte rutişor ("Thalictrum aquilegifolium"): cea mai uşoară "aigrette" alb-liliachie, pentru că mulţimea florilor îndesate n-au petale, ci numai un belşug de stamine lungi, fine ca firişorii de pene şi răcoros parfumate.

Gândurile tale