Tiberiu Olah

Tiberiu OlahNăscut la 2 ianuarie 1928 în comuna Arpăşel din Maramureş, România, a urmat cursurile Academiei de Muzică din Cluj (1946-1949) şi apoi pe cele ale Conservatorului „P. I. Ceaikovski” din Moscova (1949-1954, la clasa de compoziţie a lui Evghenii O. Messner).

Între 1967-1968 participă la Internationale Ferienkurse für neue Musik din Darmstadt, iar în 1969-70 beneficiază de o bursă de creaţie DAAD la Berlin. Din 1958 şi până în prezent predă compoziţia la UNMB.

Premiată de multe ori în decursul timpului (amintim doar premiul Academiei Române – 1965; premiul internaţional „Koussevitsky” al criticii de disc – 1967; marele premiu UCMR pentru întreaga activitate – 1993) şi interpretată la diverse festivaluri internaţionale, vasta sa creaţie cuprinde muzică vocală şi instrumentală, corală, simfonică şi vocal-simfonică, muzică de teatru şi de film. Partiturile sale sunt publicate de Editura Muzicală (Bucureşti) şi de Editura Salabert (Paris).

Încă de la primele sale opusuri, Tiberiu Olah a elaborat o sinteză între limbajul post-serial şi cel modal. Extrăgându-şi anumite idei de ordin melodic (eterofonia) sau ritmic (sistemul parlando-rubato) din universul muzicilor de tradiţie orală, compozitorul le metamorfozează tehnic într-o construcţie abstractă ce păstrează însă expresivitatea şi farmecul sonor. Adesea, materialul componistic de bază se constituie din structuri modale elementare, minimale, de 3-4 sunete, ce sunt supuse unor transformări continue. La rândul său, ritmica pendulează între giusto-silabic şi parlando-rubato, favorizând astfel necesarele contraste expresive. Alături de modalităţile de spaţiere intervalică, subtilităţile timpului muzical, ale condensării şi dilatării acestuia, sunt o preocupare constantă a compozitorului (vezi spre exemplu ciclul Omagiu lui Brâncuşi – 1963-1967 – format din Coloana fără sfârşit, Sonata pentru clarinet solo, Spaţiu şi Ritm, Poarta sărutului şi Masa tăceri).

De-a lungul timpului, o seamă de alte principii creatoare îşi fac apariţia în gândirea compozitorului. Bunăoară, principiul autosuprapunerii mai multor lucrări de sine stătătoare este exploatat în ciclul Armonii (1975-1980). începând cu anii ’80, limbajul muzical al lui Tiberiu Olah se simplifică în sensul unei esenţializări a materialului modal. Reconsiderarea pentatoniei şi a trisonului major – în Simfonia a II-a (1987), spre exemplu – sunt coordonatele noului limbaj pe care compozitorul îl numeşte „paratonal”. Totodată, o anumită concepţie metastilistică se face simţită în lucrări precum Simfoniile a III-a (1989) şi a IV-a (1990) sau Concertul pentru saxofon şi orchestră (1991), opusuri ce recurg la aluzii şi parafraze ale unor fragmente din Mozart sau Beethoven.


Despre autor

rutişor
Rutişor ("Thalictrum aquilegifolium") este o specie luxuriantă, elegantă, înaltă de 1-1,5 m., cu flori sidefii, mov sau roz, ori cu flori albe (culoare dată de staminele numeroase dispuse sferic), grupate în panicule corimbiforme. Preferă locurile cu exces de umiditate.

Gândurile tale