Tiberiu Olah

Tiberiu OlahNăscut la 2 ianuarie 1928 în comuna Arpăşel din Maramureş, România, a urmat cursurile Academiei de Muzică din Cluj (1946-1949) şi apoi pe cele ale Conservatorului „P. I. Ceaikovski” din Moscova (1949-1954, la clasa de compoziţie a lui Evghenii O. Messner).

Între 1967-1968 participă la Internationale Ferienkurse für neue Musik din Darmstadt, iar în 1969-70 beneficiază de o bursă de creaţie DAAD la Berlin. Din 1958 şi până în prezent predă compoziţia la UNMB.

Premiată de multe ori în decursul timpului (amintim doar premiul Academiei Române – 1965; premiul internaţional „Koussevitsky” al criticii de disc – 1967; marele premiu UCMR pentru întreaga activitate – 1993) şi interpretată la diverse festivaluri internaţionale, vasta sa creaţie cuprinde muzică vocală şi instrumentală, corală, simfonică şi vocal-simfonică, muzică de teatru şi de film. Partiturile sale sunt publicate de Editura Muzicală (Bucureşti) şi de Editura Salabert (Paris).

Încă de la primele sale opusuri, Tiberiu Olah a elaborat o sinteză între limbajul post-serial şi cel modal. Extrăgându-şi anumite idei de ordin melodic (eterofonia) sau ritmic (sistemul parlando-rubato) din universul muzicilor de tradiţie orală, compozitorul le metamorfozează tehnic într-o construcţie abstractă ce păstrează însă expresivitatea şi farmecul sonor. Adesea, materialul componistic de bază se constituie din structuri modale elementare, minimale, de 3-4 sunete, ce sunt supuse unor transformări continue. La rândul său, ritmica pendulează între giusto-silabic şi parlando-rubato, favorizând astfel necesarele contraste expresive. Alături de modalităţile de spaţiere intervalică, subtilităţile timpului muzical, ale condensării şi dilatării acestuia, sunt o preocupare constantă a compozitorului (vezi spre exemplu ciclul Omagiu lui Brâncuşi – 1963-1967 – format din Coloana fără sfârşit, Sonata pentru clarinet solo, Spaţiu şi Ritm, Poarta sărutului şi Masa tăceri).

De-a lungul timpului, o seamă de alte principii creatoare îşi fac apariţia în gândirea compozitorului. Bunăoară, principiul autosuprapunerii mai multor lucrări de sine stătătoare este exploatat în ciclul Armonii (1975-1980). începând cu anii ’80, limbajul muzical al lui Tiberiu Olah se simplifică în sensul unei esenţializări a materialului modal. Reconsiderarea pentatoniei şi a trisonului major – în Simfonia a II-a (1987), spre exemplu – sunt coordonatele noului limbaj pe care compozitorul îl numeşte „paratonal”. Totodată, o anumită concepţie metastilistică se face simţită în lucrări precum Simfoniile a III-a (1989) şi a IV-a (1990) sau Concertul pentru saxofon şi orchestră (1991), opusuri ce recurg la aluzii şi parafraze ale unor fragmente din Mozart sau Beethoven.


Despre autor

rutişor
Rutişor ("voltinel") prezintă sepale caduce, e lipsit de petale sau acestea sunt foarte mici şi prezintă multe stamine lungi. Plantele spontane, ce trăiesc la noi şi care aparţin acestui gen, înfloresc vara şi suportă bine umbra.

Gândurile tale